N-as putea sa stau izolata intr-o camera goala gandindu-ma cum s-o umplu cu irealitati si sa dau suflare peretilor intr-un cadru real.. Intotdeauna am visat sa traiesc printre oameni, sa ma regasesc pe mine printre ei, sa comunic cu ei, sa le inteleg durerea, sa-i ajut sa gandeasca nu doar in favoarea lor.. sa scriu o carte despre trecutul meu care ulterior ar deveni prezentul altcuiva, citind-o.
Nu regret nimic; incerc sa imi dau seama ce e mai bine. Vreau sa cunosc lumea si sa las in urma mea un nume, nu pentru ceea ce am fost, ci pentru ceea ce am facut. Vreau sa incadrez momente ale vietii si-ale naturii intr-un album al memorialului ireversibil, din care sa fac totul mai aproape de ceilalti fara a induce o stare de nesiguranta.. Vreau sa vad oamenii zambind de fiecare data cand privesc la trecut si isi deschid ochii si sufletul, si nimic sa nu-i determine sa regrete acel ceva din viata sa. Incerc sa izbutesc cu omenirea , s-o chem in fata realitatii si a crudului adevar_poate_in care ei sa faca mereu tot ceea ce isi propun, sa lupte pentru orice-si doresc, lasand la o parte prejudecatile celorlalti, spunand:
"Asa e mai bine. Vreau sa traiesc ca mine.. nu vreau sa plagiez viata nimanui; traiesc cum simt si cum gandesc; putin imi pasa de zic altii ca-s nebun(a)."
Mi-ar placea sa reusesc sa fac asta_cred ca m-as iubi mai mult, cred ca atunci as putea spune ca nu am trait degeaba si ca am avut un rost in asta viata.., iar cei ce vor urma vor auzi de mine si astfel vor actiona. Atunci lumea nu se va schimba.. va ramane aceeasi, va ramane Ea. Caut sa impun tuturor pecetea optimismului si a increderii in sine..
ASA CRED CA E MAI BINE!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu