Posibilitatea Imposibilitățiilor!

Promisiunea e promisiune și trebuia să-mi respect cuvântul care l-am dat. E onoarea mea să cred că a venit momentul să-mi sacrific timp pentru ceva ce-am promis. E și bucuria ei că am onorat-o cu prezența. Am fugit dintr-un colț de lume să-mi revăd nevasta. Alții fug de consoartă să-și recapete libertatea. Nicidecum nu e o situație ca a voastră.. [am spus-o și o s-o mai spun] .. Eu vin să respir iubire, iubirea ei necondiționată… și nu mă sufocă cu ea; mă lasă să mă eliberez de tot. Liberatatea mea o regăsesc în ea. Când sunt cu ea: gândesc liber! mă exprim liber! mă simt liberă! Suntem NOI exact așa cum suntem!

Și ce dacă trebuie să răzbat 6 ore ca să ajung la ea? Și ce dacă nu am bani? Și ce dacă restul lumii nu știe nimic de mine, ce fac și unde sunt? Și ce dacă plec în căutarea a ceva mai bun? Nimic nu contează, decât EU și TU…

Am ajuns să cred că pentru alții tu ești imposibilitatea lor, iar eu te am… Câți vor crede că imposibilul poate deveni posibil? [Important e să crezi.] Am avut norocul să te știu la femme possibile doar pentru mine. Sunt o norocoasă că te am pe tine!

Nebunia culorilor, roșul aprins al dragostei, o joacă de copii și câteva poze care să imortalizeze momentul – o artă fără de lege. Atingerea fină a trupului, parfum afrodisiac – dementă plăcere. Nu trebuie să faci nimic deosebit să te simți mai bine ca altădată; trebuie să trăiești așa cum știi mai bine să o faci!

Și stateam in pat întinse și ne îmbatam cu vorbe… timpul trece, noi zâmbim. Fumăm niște “penale”… și râdem. Într-o singură zi schimbăm anotimpuri, odată cu stările noastre: ninge! plouă! soarele iese! Am înghețat la ultimele noutăți ce mi le-ai spus, am plâns cu lacrimi de fericire când toleram glumele celorlalți, zâmbeam atât de infantil când spuneam: “Mai e o lună până de 1Mai!” Cream scenarii pentru o poveste cu final tragic pentru seminarul de vineri… și totul pentru încă o zi împreună. Orele fixe sunt dovadă de iubire! Nu există un timp pentru noi… existăm noi pentru a făuri posibilități și să ruinăm ce alții au numit destin.

Istoria se repetă! Se putea să nu las ceva ca amintire în locurile prin care am fost?

… e grea încercarea lui să intuiască ce sunt și ce vreau de fapt. Nici eu nu bănuiam înainte cu câteva ore ce-aș fi intenționat să fac. [Imprevizibil!]

Irezistibil de insistent, s-a întâmplat. Să fie doar o coincidență sau e o revelație a spațiilor? De ce apare un nou „B” la început de cuvănt, în șirul de experiențe neprevăzute? Tu nu știai asta, dar poate era un loc al conspirației între tine și mine. [Favorabil de altfel!]… sau poate nu am reușit să trec de al 2-lea prag. Dar ai fost un număr bun. Vroiai cu stăruință să-ți spun că ești special. Nu, nu ești! Eu te-am facut să te simți special pentru că am fost cândva acolo, lângă tine.

Nici tu nu ești acela căruia îi proiectez un plan… nu te cunosc în detaliu să-ți pot zidi aspirațiile. Dar ai fost! Poți să-mi spui orice, poți să speri, dar nu lega astea într-o perspectivă de viitor. Poți să-mi rămâi recunoscător că ți-am îngăduit ceva din propriul ritm. [Memorabil!] Ai beneficiat de disponibilitatea mea și-am contopit fracțiuni de sălășluire și-am facut din singular, un noi!

Un altfel de sfârșit de lună, un altfel de sfârșit de Martie! Un nou început!

($)

Sinceră să-ți fiu...

"Sincer" e un simplu cuvânt. Atunci când îl rostești poate nici nu te gândești cât de sincer e. E atât de pur! Oare ce vrea să însemne în esența lui?
L-am descompus: sincer=s in cer
L-am tradus: s(=sus), in(=în) și cer; adică sus în cer.
Așa e! Cine e sincer, spune adevărul; și cel fără de păcat ajunge în Rai (sus în cer)! E atât de simplu și atât de greu să fim sinceri cu noi. Și dacă cu noi nu suntem, restul lumii nici nu ne bănuiește suflul pe care ni-l dăm pentru ei.
* Sinceră să fiu eu cred că nu ești sincer pentru că adevărul e o minciună în care credem.
** A fi sincer cu ceilalți înseamnă a fi, în primul rând, cu tine.
*** Sinceritatea e un monument spiritual.
**** Sincer înseamnă să ai mâinile reci și sufletul cald.
***** Sinceritatea e jumătatea din adevărul plauzibil.
****** Ești sincer atunci când îl privești pe cel de lângă tine în ochi, și fără să răstești o șoaptă, el înțelege mesajul.

...tu ești sincer?

8 Martie!

De ce 8 Martie și nu altă zi? De ce trebuie să existe doar o zi a noastră? De ce să ne simțim femei doar o data pe an?
Femeia e femeie. Ea trebuie iubită zi de zi, în fiecare zi mai mult.. Nu trebuie să te mulțumești doar cu o floare pe care ți-o dă el.. Trebuie să crezi că în fiecare femeie e o floare - frumusețea și parfumul ei te îmbată doar cu o privire către trupul ei. Nu m-am simțit cu nimic mai specială ieri, dar azi m-am simțit eu. Mă iubesc pe mine pentru ceea ce sunt și știu că niciun el nu mă va schimba. Pentru că nu vreau. Tot ce fac, fac pentru mine. Mă bucur de ceea ce-mi pot oferi eu.. [Și mă iubesc cu milă și cu groază/ Tot ce-i al meu mi se cuvine mie] .. Și când va veni acel moment, nu vreau o floare de la tine.. vreu iubire.. vreau sa-ți fiu eu regina nopții în orice moment al zilei. Sunt EU, sunt FEMEIA care-mi calc umbra.. Mă cert cu tine pentru că pentru mine, eu sunt perfectă. Nu vreau nimic altceva, nu aștept o schimbare in viața mea. Mă iubesc pentru ceea ce sunt. Iubesc femeia din mine și-mi spun La Mulți Ani și azi și mâine.. O merit din plin!

1 Martie

Vine, vine primăvara!

Un mărțișor, un ghiocel, o raza de soare.. O zi ca oricare alta, nimic special și touși o zi unică. Mă trezesc târziu după miezul zilei, deschid ochii și mă uit pe fereastră - un cer albastru, un soare vesel! Imi pare rău că mi-am pierdut atâta timp dormind și nu m-am trezit în zorii dimineții să-mi beau cafeaua, să fumez o țigară și să tremur de plăcere că a început o nouă zi inocentă... și a sosit din nou anotimpul florilor și-al zorilor. Mă simt mai bine ca niciodată.. am primit primăvara in suflet și iubesc și vă iubesc! Vreau să cred ca de azi toată lumea e mai bună... vreau sa umblu pe străzi aglomerate să văd zâmbete radiind de fericire... să vad ochi senini... să simt mirosul încredrii... să aud liniștea din fiecare. Vise și speranțe deșarte!

E și trist! Mi-aduc aminte că acum 4 ani, plângeam... și nu de fericire; îmi pierdusem primul telefon - un alcatel gri, pătrățos, fără suntete polifonice și ecran colorat, care probabil peste ceva timp nu mai era de nicio treabă.. dar era al meu și era primul și îl vroiam înapoi. Nicio șansă să-l găsesc printre atâția oameni.. Și de unde să-mi fi dat eu seama cine era spărgătrul de buzunare!? Netrebnicu' de el! M-a lăsat pentru un altu și un altu și un... altu. Prima mea dragoste. N-o să-l uit niciodată!

Multe semne de întrebare.. [cred în misterele trecutului și sper la nimicul imposibil al viitorului]

Întrebări fără răspuns?

De ce negăm că înaintea noastră nu ar fi putut exista o omenire cu un grad mai mare de inteligență ca a noastră sau cel puțin egal? De ce să nu credem că au existat și alți precursori care au întemeiat lucruri pe care noi le considerăm în ziua de azi inovatoare? Trebuie să înțelegem că Pământul este o planetă care dispune de toate condițiile pentru geneza unor ființe dotate cu inteligență - homo sapiens. De ce ar fi nevoie de mii și milioane de ani pentru a se ajunge la o asemenea performanță? E cert că au existat și înaintea noastră asemenea populații care au învrășbit Terra cu fel și fel de idei; dar totul are un început, totul are un minus și un plus. Pornind de la ideea că omul a fost conceput din țărână și în țărână se va întoarce, putem sa presupunem că și pe scara evoluției există o involuție_la început nu știm nimic, dar ne zbatem din răsputeri să ne ajutăm pe noi și pe urmașii noștri; creăm noi tehnici și-apoi ne lăsăm dominați de tehnologie fără să ne mai strofocăm prin minimul de efort depus, pentru a excela. E la fel ca și în viață: ne naștem neștiutori, învățăm să vorbim, să citim, să scriem... apoi începem să îmbătrânim, să uităm și murim.

Toate au un circuit și un flux continuu...

De ce n-ar exista mai multe etape ale omenirii? De ce să nu credem într-o omenire invincibilă? De ce să nu credem că avem mai multe șanse? De ce să nu credem în ideea de a supraviețui în mai multe și alte planuri cosmice? De ce să nu credem în reîncrnare? De ce să nu rămânem cu speranța că D-zeu ar oferi egalitate tuturor și vom putea trăi, cel puțin, atâtea vieți, câte statuturi și etnii există pe acest pămant?

Adevărul? Cine-l deține?

...dovezile cu privire la adevăr izvorăsc întotdeauna din doctrina esențială a fiecărei religii. De aici rezultă faptul că gândim și credem în spiritul unei concepții viciate, în care suntem educați încă din copilărie. Fiecare generație a trăit și trăiește cu convingerea că este singura care deține adevărul. Cre este în fond scopul și ținta vieții? Să crezi în adevăr sau să-l cauți? În cel mai bun caz poți să crezi în el. În concluzie, cel care pornește efectiv în căutarea adevărului nu are dreptul să respingă ipoteze noi sau îndrăznețe, dar nedovedite, numai pentru că ele nu se potrivesc felului său de a gandi sau a crede.

Nu este vina noastră... și totuși este!

Nu este vina noastră dacă în univers sunt milioane de planete... Nu este vina noastră dacă coiful statuetei japoneze de la Takomai, veche de milenii, ne-a pus în fața unui sistem modern de închidere și a unor izvoare... Nu e vina noastră dacă piatra sculptată de la Palenque există... Nu e vina noastră dacă navigatorul Piri Reis nu și-a ars vechile sale hărți... Nu e vina noastră dacă vechile izvoare scrise și legendele omenirii prezintă atâtea fantasmagorii... ...și totuși noi suntem vinovați că, deși, cunoscând toate acestea, nu le-am acordat importanța cuvenită și nici nu le-am privit cu suficientă seriozitate. Omul are în fața sa un viitor grandios, care va depăși chiar și trecutul său atât de măreț. Cercetările spațiale și prospectarea viitorului trebuie să ne dea curajul să atacăm proiectele care par nerealizabile. De pildă, proiectul unei cercetări convergente a trecutului, care să scoată la lumină valori neglijateș mărturii ale trecutului care, confirmate o dată pentru totdeauna, beneficiind de încrederea deplină acordată faptelor reale, să pună într-o lumină nouă istoria umanității. Pentru binele viitoarelor generații.


[pentru înțelegerea enigmelor nedezlegate ale trecutului, recomand o carte care merita citită - Amintiri despre viitor, Erich von Daniken]