Întrebări fără răspuns?
De ce negăm că înaintea noastră nu ar fi putut exista o omenire cu un grad mai mare de inteligență ca a noastră sau cel puțin egal? De ce să nu credem că au existat și alți precursori care au întemeiat lucruri pe care noi le considerăm în ziua de azi inovatoare? Trebuie să înțelegem că Pământul este o planetă care dispune de toate condițiile pentru geneza unor ființe dotate cu inteligență - homo sapiens. De ce ar fi nevoie de mii și milioane de ani pentru a se ajunge la o asemenea performanță? E cert că au existat și înaintea noastră asemenea populații care au învrășbit Terra cu fel și fel de idei; dar totul are un început, totul are un minus și un plus. Pornind de la ideea că omul a fost conceput din țărână și în țărână se va întoarce, putem sa presupunem că și pe scara evoluției există o involuție_la început nu știm nimic, dar ne zbatem din răsputeri să ne ajutăm pe noi și pe urmașii noștri; creăm noi tehnici și-apoi ne lăsăm dominați de tehnologie fără să ne mai strofocăm prin minimul de efort depus, pentru a excela. E la fel ca și în viață: ne naștem neștiutori, învățăm să vorbim, să citim, să scriem... apoi începem să îmbătrânim, să uităm și murim.
Toate au un circuit și un flux continuu...
De ce n-ar exista mai multe etape ale omenirii? De ce să nu credem într-o omenire invincibilă? De ce să nu credem că avem mai multe șanse? De ce să nu credem în ideea de a supraviețui în mai multe și alte planuri cosmice? De ce să nu credem în reîncrnare? De ce să nu rămânem cu speranța că D-zeu ar oferi egalitate tuturor și vom putea trăi, cel puțin, atâtea vieți, câte statuturi și etnii există pe acest pămant?
Adevărul? Cine-l deține?
...dovezile cu privire la adevăr izvorăsc întotdeauna din doctrina esențială a fiecărei religii. De aici rezultă faptul că gândim și credem în spiritul unei concepții viciate, în care suntem educați încă din copilărie. Fiecare generație a trăit și trăiește cu convingerea că este singura care deține adevărul. Cre este în fond scopul și ținta vieții? Să crezi în adevăr sau să-l cauți? În cel mai bun caz poți să crezi în el. În concluzie, cel care pornește efectiv în căutarea adevărului nu are dreptul să respingă ipoteze noi sau îndrăznețe, dar nedovedite, numai pentru că ele nu se potrivesc felului său de a gandi sau a crede.
Nu este vina noastră... și totuși este!
Nu este vina noastră dacă în univers sunt milioane de planete... Nu este vina noastră dacă coiful statuetei japoneze de la Takomai, veche de milenii, ne-a pus în fața unui sistem modern de închidere și a unor izvoare... Nu e vina noastră dacă piatra sculptată de la Palenque există... Nu e vina noastră dacă navigatorul Piri Reis nu și-a ars vechile sale hărți... Nu e vina noastră dacă vechile izvoare scrise și legendele omenirii prezintă atâtea fantasmagorii... ...și totuși noi suntem vinovați că, deși, cunoscând toate acestea, nu le-am acordat importanța cuvenită și nici nu le-am privit cu suficientă seriozitate. Omul are în fața sa un viitor grandios, care va depăși chiar și trecutul său atât de măreț. Cercetările spațiale și prospectarea viitorului trebuie să ne dea curajul să atacăm proiectele care par nerealizabile. De pildă, proiectul unei cercetări convergente a trecutului, care să scoată la lumină valori neglijateș mărturii ale trecutului care, confirmate o dată pentru totdeauna, beneficiind de încrederea deplină acordată faptelor reale, să pună într-o lumină nouă istoria umanității. Pentru binele viitoarelor generații.
[pentru înțelegerea enigmelor nedezlegate ale trecutului, recomand o carte care merita citită - Amintiri despre viitor, Erich von Daniken]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu